Monumentele istorice din Romania             Romana English

Localizarea aproximativa, la nivel de localitate

Descrieri/Comentarii

mokuska09 / 27-May-2012

Date istorice

Actualul castel Károlyi a fost transformat în secolul al XIX-lea, în urma căreia a rezultat una dintre cele mai importante monumente ale istorismului de pe teritoriul Ungariei vremii.

 Istoria cetăţii începe în secolul al XV-lea, iar al moşiei din Carei în secolul al 14-lea. Documentele menţionează în 1335 o localitate numită Károly, iar după data respectivă apare din ce în ce mai des printre moşiile familiei. În posesia familiei va intra definitiv în 1419. Numele localităţii de Nagy Károly, folosit şi astăzi va apărea pentru prima dată în documente în 1428.

Primul edificiu, acel „domus lapidea", casa de piatră, va fi ridicată în 1482 de către Károlyi Lancz László. Din scrisorile proprietarului, ale regelui şi al oficialilor comitatului Satu Mare rezultă, că edificiul nu era o cetate cu ziduri de apărare, ci o simplă casă de locuit.

 Năvălirea turcilor pe teritoriul Ungariei, cu 115 ani în urma construirii primei locuinţe, în timpul baronului Károlyi Mihály, edificiul va fi înzestrat cu şanţuri de apărare, bastioane cu maşiculi şi găuri de tragere. Cei doi fii ai baronului, Mihály şi László vor continua înzestrarea cetăţii cu elemente de apărare mai eficace. În arhivele familiei se păstrează un plan al cetăţii, pe care apare numele lui Lucas Georg Ssicha, cel care în perioada respectivă a realizat mai multe vedute, de exemplu, cea a cetăţii din Săcuieni Bihor. Pe planul cetăţii se pot distinge bastioanele de colţ, poarta carosabilă de acces, o făntână, raveline, etc. Exteriorul cetăţii o cunoaştem din singura vedută păstrată, care redă faţada principală, arhitectura acesteia arătând reminiscenţe renascentiste.

 La începutul secolului al XVIII-lea proprietarul cetăţii a fost Sándor Károlyi, care fiind un important personaj în revoluţia lui Rákóczi, nu a acordat o importanţă deosebită transformării cetăţii. Din cauza atacului din 1704 cetatea suferă distrugeri, repararea cărora va dura circa un an, timp în care lucrările vor fi supravegheate de soţia lui Károlyi.

 Următorul proprietar al castelului, şi al moşiei din Carei, va fi Ferenc Károlyi. El va comanda de la Giovanni Battista Ricca, arhitectul catedralei din Oradea, realizarea unui proiect de transformare a cetăţii. Din izvoarele scrise reiese, că proiectul a fost realizat, însă nu şi executat. Din nefericire aceste proiecte nu s-au păstrat, fiind accesibile doar instrucţiunile de transformare („Explicatio omnius Rerum quarum..."), purtând semnătura arhitectului şi anul proiectării, 1752.

 Descendent al lui Ferenc Károlyi, Antal Károlyi, va fi posesorul edificiului din Carei în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. El va fi şi cel care va acorda o deosebită atenţie construcţiilor civile. În timpul în care Antal Károlyi va fi proprietarul cetăţii, aceasta nu va fi transformată, însă s-a născut ideea de a o reconstrui într-un castel baroc. Contele a solicitat activitatea mai multor arhitecţi pentru a proiecta noul castel din Carei. Printre arhitecţii care au fost implicaţi în proiectarea noului castel trebuie să-l amintim Franz Sebastian Rosenstingl, a cărui proiect pentru transformarea castelului se păstrează în arhivele familiei, cu anul proiectării, 1783. Proiectul arhitectului vienez este unul foarte grandios, redând forma animalului heraldic al familiei, vulturul. Pe lângă proiectele noului castel Rosenstingl a realizat şi proiectele unei grădini baroce, după unele modele deja depăşite în epocă.

Tot din 1783 datează şi proiectul lui Franz Anton Hillebrandt, în care apare un imobil în formă de U. Proiectul castelului din Carei prezintă asemănări cu palatul lui Johann Lucas von Hildebrandt din Viena.
Arhivistul familiei de la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea, Gábor Éble încearcă să explice eşuarea executării construcţiilor, prin faptul că în anul 1784 va izbucni răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, motiv pentru care după părerea lui, construcţiile au fost amânate. Însă nu trebuie să admitem categoric explicaţia arhivistului. Este foarte posibil ca lucrările de transformare să fi fost amânate din motive economice. O altă ipoteză ar fi, ca după moda timpului, comanditarul ar fi cerut în acelaşi timp de la mai mulţi arhitecţi proiecte de transformare, ca, la urmă să fie realizat cel mai corespunzător dintre proiecte, sau să se construiască un castel din combinaţia a mai multor planuri. Ultima ipoteză ar fi sprijinită şi de faptul că proiectele au fost realizate relativ în scurt timp unul după altul.

 Singurul moştenitor al lui Antal Károlyi a fost József Károlyi. De îndată ce moşia şi cetatea din Carei vor fi dobândite de către singurul fiu, acesta va da instrucţiuni inspectorului din Carei, pentru a contacta arhitectul familiei, Josef Bittheuser , în vederea întocmirii unui deviz estimativ al transformării cetăţii într-un castel. Scrisoarea contelui se datează din 22 martie 1792. Lucrările de reconstrucţie vor începe în toamna aceluiaşi an. Cu ocazia transformărilor fundaţiile şi o parte din ziduri au fost păstrate, însă au dispărut zidurile care ocroteau vechea cetate, şanţurile şi alte elemente de apărare. Construcţiile aveau un ritm alert, deoarece în luna decembrie al anului următor noul castel cu etaj, în mare parte a fost terminat. Castelul astfel ridicat după proiectul arhitectului Josef Bittheuser prezintă un plan dreptunghiular, cu o curte interioară şi o arhitectură cu un singur etaj, executate într-un stil baroc clasicizant.

 În arhivele familiei nu se păstrează proiectele castelului baroc, dar se păstrează însă desenul care ilustrează aripa către grădină a edificiului, cu titlul: „Grund Riss der Garten Seiten des Karoler Schloses in 3 Rissen Vorgestellt". Este foarte importantă existenţa acestui plan din care cunoaştem amenajarea aripii către grădină a castelului, deoarece în secolul al XIX-lea chiar această aripă a edificiului va fi demolată.
În 1847 arhitectul Ybl Miklós va fi angajat să modifice unele părţi ale edificiului. Ceea ce va fi proiectat de către Ybl nu se păstrează din cauza transformărilor de la sfârşitul secolului al XIX-lea, ca şi în cazul mai multor edificii transformate în mai multe rânduri de-alungul secolelor.

Descrierea edificiului

La sfârşitul secolului al XIX-lea, între 1893-1896 castelul din Carei va fi transformat, rezultând aspectul său actual. În perioada respectivă proprietarul imobilului şi al moşiei din Carei a fost István Károlyi , un personaj important al aristocraţiei maghiare. Proiectele de reconstruire ale castelului vor fi realizate de arhitectul german Arthur Meinig, printre operele căruia se numără şi castelul Andrássy din Tiszadob, palatul Wenckheim din Budapesta de pe strada Baros şi multe alte castele şi palate reprezentative ale istorismului. Castelul din Carei prin arhitectura sa, se aseamănă cu arhitectura castelelor renascentiste din valea Loire (Franţa) mai ales cu castelul din Chenonceau şi Amboise. Printre edificiile lui Meinig, cea mai apropiată analogie a castelului din Carei o găsim la castelul Andrássy din Tiszadob.

 Noul castel trebuia proiectat în aşa fel, încât acesta să redea şi în detalii vechimea şi trecutul glorios al familiei Karolyi. Determinant în proiectarea edificiului a fost fundaţia castelului baroc şi zidurile acestuia. S-a păstrat planul dreptunghiular al clădirii înzestrând acest dreptunghi cu turnuri, bastioane de forme diferite, rezultând o asimetrie pitorească. Pentru a crea un aspect exterior medieval clădirea va fi înconjurată de şanţuri, bineînţeles nu din motive de apărare, ci din cele estetice, de reprezentare. Tot cu ocazia transformărilor va fi închisă şi curtea interioară, rezultând spaţiul salonului actual.
Faţada principală a castelului, ridicată pe două nivele (parter + etaj) a fost deschisă spre oraş, înzestrat la extremităţi cu câte un turn de formă circulară, înălţimea cărora ajunge şi la patru etaje. Intrarea principală proiectată în secolul al XIX-lea este una reprezentativă, flancată pe ambele părţi de câte un turn cu plan poligonal, vestibulul putând fi accesat sub o arcadă, peste care s-a construit un balcon. Atât în interior, cât şi în exterior, ca element de reprezentare apare de mai multe ori stema familiei. În mijlocul stemei se poate observa pasărea heraldică a familiei, karul-ul stând pe un singur picior, iar în ghearele de pe piciorul drept ţinând o inimă. Această compoziţie centrală este înconjurată de un balaur încoronat, înaripat care îşi muşcă din coadă. Un element important al stemei este coroana de conte, cu care stema veche a familiei s-a lărgit de îndată ce rangul de conte îi va fi dăruit lui Sándor Károlyi.
Turnul de pe colţul stâng se leagă de faţada principală printr-o porţiune de zid, care ne aminteşte de un bastion, dotat cu crenelaj în partea superioară. Deschiderile ferestrelor pe toată porţiunea faţadei principale sunt drepte.

 Faţada laterală stângă este flancată de sus amintitul "bastion" şi un turn circular. Poate fi împărţit în cinci axe, fiecare porţiune cuprinzând câte două ferestre (ferestrele parterului şi ale etajului).
Latura din spate, care este amintită în documente ca faţada spre grădină, prezintă porţiunea în care apar cel mai dominant elementele neogotice, importanţa acestei faţade fiind aproape identică cu cea a faţadei principale. Cea mai reprezentativă porţiune al acestei faţade este zidul exterior al salonului. Tot aici, apare şi turnul cel mai mare al edificiului, care la primele trei etaje are plan dreptunghiular, iar la restul etajelor octogonal. Colţurile sunt sprijinite de contraforturi decorate.
La colţul acestei faţade apare absida poligonală al capelei, tot neogotică, cu contraforturi decorate şi ferestre geminate în arc frânt.

Faţada laterală dreaptă este menţionată ca faţada spre lac, deoarece în locul unde se află actuala fântână arteziană, la sfârşitul secolului XIX-lea se afla un lac artificial. Faţada are două nivele, şi şapte axe. Şi aici întâlnim o intrare care asigură accesul în interiorul fostei sufragerii. Intrarea este flancată de câte două stâlpi masivi, peste care s-a proiectat un balcon cu o balustradă din fier forjat, susţinut de console. Din cauza şanţului această faţadă poate fi accesată cu ajutorul unui pod.

 În descrierea interiorului vom încerca să ne rezumăm doar la detaliile care păstrează forma originală. Prima încăpere de menţionat este antreul a cărui element interesant este o uşă, care face legătura dintre vestibul şi salonul cel mare. Sticla şlefuită a uşii este decorată cu stema şi deviza familiei: FIDE VIRTUTE FAMAM QUÆRE.

 Curtea interioară a fost acoperită la sfârşitul secolului al XIX-lea, devenind astfel un atrium, flancat de trei logii, acoperite cu boltă semicilindrică, iar salonul este acoperit cu un tavan de lemn casetat şi pictat. Pe zidul spre grădină al atriului se sprijină o scară monumentală, asimetrică, cu balustradă de lemn sculptat. Salonul este înzestrat şi cu două şeminee. Primul apare sub scara monumentală, fiind sculptat din marmură roşie. Şemineul peretelui stâng este de o manieră barocă, a primit o decoraţie bogată, dinamică, fiind executată din marmură albă. Salonul este pavat cu marmură colorată, decorată cu flori şi elemente geometrice. Din monografia comitatului şi din cărţi poştale de la începutul secolului al XX-lea cunoaştem şi amenajarea interioară al acestei încăperi. Mobilierul urma modele englezeşti cu canapele şi fotolii din piele, dar pe lângă acestea acest spaţiu era decora şi cu vaze, coarne de cerb, plante exotice de mărimi grandioase, etc.

 Tavanul fostei sufragerii este îmbogăţit cu decoraţie de stuc, într-o manieră rococo, cu frunze şi flori stilizate. În aproprierea deschiderii către hol, tavanul sufrageriei este susţinut de două stâlpi din marmură, cu capiteluri corintice.

 Capela are plan dreptunghiular şi o absidă octogonală. Decoraţia pereţilor este conferită de nervuri din stuc, care au rol pur decorativ, şi sunt conduse în aşa fel încât să creeze imaginea unor menouri. Se păstrează şi pavajul original al capelei.

 Cea mai reprezentativă cameră a primului etaj este fostul salon al contesei. Tot ce a rămas din reprezentativa amenajare interioară de aici sunt decoraţiile în stuc, tot de tip rococo, cu forme stilizate. Amenajarea de altădată a salonului o cunoaştem din descrierea monografiei. Conform acesteia covoarele aveau o decoraţie florală, era mobilată cu piese interesante ale familiei şi adăpostea şi o pictură preţioasă, portretul Mariei Tereza, care a fost dăruit de către Maria Tereza lui Antal Károlyi. De pe balconul acestei încăperi se deschidea o privelişte nemaipomenită asupra parcului.

 În fosta cameră de lucru al contelui azi nu mai găsim nici o urmă din amenajarea originală. Chiar şi monografia neglijează descrierea amănunţită a acesteia, menţionând doar că peretele era decorat cu portretul arhiducelui Rudolf, pictat de către Gyula Benczúr, care a fost trimis de către cel portretizat, ca un cadou pentru proprietarul castelului.
La sfârşitul secolului al XIX-lea va fi transformată şi grădina, după moda parcurilor engleze.

(enciclopediavirtuala.ro)